Close

10 noiembrie 2017

Audi vrea să lase Dieselgate în urmă: germanii vor produce de anul viitor motorină din energie hidraulică

Audi intenționează să producă anul viitor motorină provenită din energie hidraulică, după ce în cadrul unui proiect anterior a folosit energia solară în același scop.

Cu 3 ani în urmă, Audi a lansat un proiect inedit pentru producția de motorină din energie solară, iar constructorul german a anunțat acum că intenționează să obțină același produs, dar din energie hidraulică.

În acest scop, constructorul german va construi o uzină în localitatea elvețiană Laufenburg, acolo unde surplusul de energie hidraulică al unei centrale va fi convertit în carburant sintetic.

Astfel, printr-un proces de electroliză, centrala va produce hidrogen și oxigen din apă, iar în pasul următorul hidrogenul va interacționa cu dioxidul de carbon prin utilizarea unei tehnologii despre care Audi afirmă că este inovatoare. Această ultimă interacțiune produce compuși de hidrocarburi, iar în pasul final aceștia sunt separați în motorină sintetică și reziduri de ceară.

Dioxidul de carbon folosit în cadrul acestui proces provine din atmosferă sau din arderea gazelor, iar prin utilizarea acestuia Audi susține că motoarele devin practic neutre din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon.

Construcția uzinei va începe în prima parte a anului viitor, iar Audi intenționează să producă 400.000 de litri de motorină pe an prin intermediul acestui proces.

Via Audi

31 Views

Lasa un raspuns