Close

16 aprilie 2018

Oficial: Herbert Diess este noul CEO al grupului Volkswagen

Volkswagen a anunțat oficial că Herbert Diess este noul CEO al grupului, preluând funcția de la Matthias Mueller. Nemții pregătesc o reorganizare pentru toate mărcile deținute, care vor fi împărțite în trei categorii: Volume, Premium și Super Premium.

Așa cum Automarket a anunțat aici, Herbert Diess a devenit noul CEO al grupului Volkswagen. El l-a înlocuit în funcție pe Matthias Mueller, cel care a condus destinele grupului după izbucnirea scandalului Dieselgate din 2015.
Pe lângă schimbările la vârful conducerii, nemții vor crea șase divizii noi de business și un portofoliu special pentru China, cea mai mare piață individuală de desfacere.

De asemenea, cele 12 branduri ale grupului vor fi reorganizate și împărțite pe trei categorii, respectiv Volume, Premium și Super Premium. Grupul Volkswagen cuprinde mărcile Audi, Bentley, Bugatti, Ducati, Lamborghini, MAN, Porsche, Scania, Seat, Skoda și Volkswagen.

Herbert Diess a venit la VW de la grupul BMW în 2015, cu câteva luni înainte de izbucnirea scandalului Dieselgate. Noul CEO al grupului este apreciat de acționari și analiști pentru pragmatism, iar viziunea sa privind reducerea costurilor ar fi una potrivită pentru a simplifica structura grupului german.

Via Volkswagen

49 Views

Lasa un raspuns