Close

4 martie 2018

VW e-Golf a fost cel mai căutat model din Europa, urmat de Renault Zoe și BMW i3

Vânzările de mașini electrice și hibrizi din Europa au crescut cu 36% în ianuarie, în comparație cu aceeași perioadă de anul trecut. Volkswagen e-Golf a fost cel mai căutat model de către clienți, fiind urmat la mică distanță de Renault Zoe și BMW i3.

Cererea pentru mașinile electrice în Europa este prognozată să depășească 600.000 de unități până în 2020 și borna de un milion până în 2022, potrivit unei cercetări de piață a LMC Automotive.

Germania este așteptată să devină cea mai mare piață pentru mașini electrice de pe Bătrânul Continent, cu 200.000 de unități livrate pe an – obiectiv ce ar urma să fie atins până în 2022 – secondată de Marea Britanie și Franța.

La nivelul lunii ianuarie 2018, VW e-Golf a avut cele mai bune vânzări din Europa, cu 1.985 de unități. Pe locurile 2 și 3, Renault Zoe (1.871) și BMW i3 (1.867) au completat podiumul vânzărilor.

Alte modele cu rezultate notabile au fost Mitsubishi Outlander PHEV (1.165 de unități vândute), Smart fortwo ED (1.143), sau Hyundai Ioniq (1.017).

Cu toate că a vândut doar 548 de exemplare în luna ianuarie, Nissan Leaf este așteptat să înregistreze o creștere semnificativă până la finalul lui 2018.

La nivelul anului trecut, Renault Zoe a dominat vânzările din Europa, urmat de Nissan Leaf, Tesla Model S, BMW i3 și Volkswagen e-Golf.

Via Insideevs

 

102 Views

Lasa un raspuns